Constantin Brancusi s-a nascut la 21 februarie 1876 la Pestisani-Gorj, in apropiere de Targu-Jiu, intr-o familie de tarani. Si-a inceput studiile la Craiova, apoi a urmat cursurile Scolii Nationale de Arte Frumoase din Bucuresti obtinand diploma in sculptura la 24 septembrie 1902.
In 1904 a plecat la Paris cu intentia de a ramane acolo tot restul vieti sale.Aici l-a intalni pe marele artist francez Auguste Rodin ale carui influente s-au facut simtite in lucrarile de inceput ale lui Brancusi. Mai tarziu, Brancusi a trecut peste influentele acestuia si si-a creat propriul stil.
In Franta, Brancusi a devenit faimos si a creat opere inegalabile.A participat la zeci de expozitii in strainatate, iar astazi lucrarile sale se gasesc in muzee celebre.
Coloana infinitului, Poarta Sarutului, Masa Tacerii, Sarutul, Cocosul, Domnisoara Pogany, Maiastra sunt doar cateva dintre acele sculpturi care au facut inconjurul lumii si care au devenit bun universal.
Constantin Brancusi s-a stins din viata la 16 martie 1957.
2001 - un an care se cheama Brancusi
Cati dintre romani stiu ca patronul cultural al acestui prim an de nou mileniu este pentru noi Constantin Brancusi? Mi-e teama ca majoritatea din nu foarte multii care ar putea raspunde "Eu stiu!" a aflat cu prilejul celor doua mari si mediatizate (o vreme) scandaluri: "Domnisoara Pogany" si "Coloana fara sfarsit". Acum lucrurile par a se fi linistit: in dulcele stil romanesc, adica despre acea Domnisoara Pogany plimbata pe la Casa Christie's vom afla oarece, mai incolo, iar despre declarata intentie a actualului ministru al Culturii de a-l chema pe fostul ministru sa raspunda in fata natiunii, pentru alegerea unei prea (nejustificat) costisitoare solutii de restaurare a Coloanei fara sfarsit, altadata. Care este adevarul? Cine are dreptate? Din fercire, exista si personalitati ale lumii culturale preocupate cu adevarat de Constantin Brancusi. Asa cum este pictorita Liana Saxone-Horodi care l-a omagiat in doua numere consecutive ale saptamanalului de limba romana Facla din Tel-Aviv. Cuvintele sale au darul sa sporeasca imaginea sculptorului roman. Motiv pentru care am ales cateva fragmente pentru cititorii revistei Lumea Magazin, alaturand si cateva randuri pe care le-am extras din scrisoarea cu care domnia sa a insotit facsimilul articolului. Ele marturisesc cat de adanc poate fi uneori sapat numele lui Constantin Brancusi in constiinta unui artist contemporan. "Dupa aparitia articolului, am vizitat impreuna cu sotul meu Muzeul Israel din Ierusalim. In mod instinctiv am cautat o opera a lui Brancusi. Muzeul Israel, care are in colectia sa lucrari ale lui Picasso, Chagal, Modigliani (bun prieten cu Brancusi), Miro, Kandinski, Soutine, Hans Arp, Moore, Dali, Braque, Léger, Giacometti, nu are din pacate o sculptura originala a marelui sculptor roman. Si totusi, de data aceasta, am avut bucuria sa-l gasim indirect pe Brancusi la muzeul din Ierusalim, sub forma portretului sau facut de artistul fotograf Man Ray. Fotografia apartine Colectiei Arturo Schwartz." (M.R.)
Destine: 125 de ani de la nasterea lui Brancusi
La 19 februarie s-au implinit 125 de ani de la nasterea lui Constantin Brancusi (1876-1957). Anul 2001 a fost proclamat Anul Brancusi de catre Academia Romana. Brancusi este cel mai cunoscut artist plastic roman din intreaga lume. Colegii mei israelieni, care din pacate nu cunosc nici un alt pictor sau sculptor roman, vorbesc cu o deosebita admiratie despre marele "Brancusi", cum pronunta ei numele, in lipsa semnelor care sa permita o pronuntie corecta.
Obisnuiam sa le spun colegilor ca profesorul meu, celebrul pictor Rudolf Schweitzer-Cumpana, a fost contemporan cu Brancusi. Mai exact, s-au nascut amandoi in acelasi an 1876, Brancusi la Hobita, langa Targu-Jiu, Schweitzer la Pitesti. Interesant este ca eu am ajuns la Schweitzer in 1959, la recomandarea lui Ionel Jianu, celebrul istoric de arte plastice, care a militat cu o deosebita fervoare pentru raspandirea faimei lui Brancusi in toata lumea.
In fine, in vizitele mele la marile muzee de arta moderna din lume, totdeauna l-am cautat in primul rand pe Brancusi. Cred ca bucuria cea mai mare din vizita la Muzeul de Arta Moderna din New York (celebrul MOMA de pe strada 53) a fost sala in care sunt expuse operele lui Brancusi: Pasarea maiastra (1910), Socrates (1922) Cocosul (1924), Pasare tanara, Pasare in spatiu (1928) si Pestele (1930). (...)
Deschizator de drumuri in sculptura contemporana
Daca astazi Brancusi este considerat "un artist genial" si "cel mai mare sculptor al secolului XX", atitudinea fata de opera sa nu a fost totdeauna favorabila. Ionel Jianu scrie: "Vreme indelungata ea s-a lovit de neintelegerea si de adversitatea contemporanilor... Daca Rodin a deschis drumul sculpturii statuare moderne, Brancusi a fost acela care a deschis drumul sculpturii contemporane, inlaturand statuara si reproducerea figurativa a aparentelor amagitoare si preconizand exprimarea esentei si a realitatii intr-o sculptura organica, intemeiata pe o transfiguare a materiei, pe forma in devenire, avand o dimensiune spirituala".
Inceputurile liniei noi in creatia lui Brancusi dateaza din 1907, cand concepea Rugaciunea pentru monumentul funerar al lui Petre Stanescu din Buzau, sub o forma de inalta spiritualitate.
Din punct de vedere tehnic, asa cum arata Eric Shanes in monografia publicata in colectia Abbeville Modern Masters, Brancusi, ca si Michelangelo, prefera cioplirea in piatra, spre deosebire de Rodin care prefera modelarea. (...)
In 1937, marele sculptor englez Henri Moore scria: "De la gotici incoace, sculptura europeana a fost napadita de ierburi rele, de tot felul de excrescente care au acoperit cu totul caracterul formei. Brancusi a fost acela care a eliberat sculptura de tot ceea ce era de prisos si ne-a redat constiinta formei pure... Opera lui Brancusi, in afara de valoarea ei proprie, are o importanta istorica in dezvoltarea sculpturii moderne".
Recunoasterea artei lui Brancusi
Parisul a fost mediul in care s-a putut dezvolta arta lui Brancusi. Dar deplina consacrare a artei sale o va realiza in America. In 1913, prietenul si vecinul lui de atelier, Walter Pach, organizeaza la New York o expozitie de arta moderna, cunoscuta sub numele Armony Show, la care Brancusi participa cu cinci exponate. Cu aceasta ocazie este cunoscut de colectionarul John Quinn, izbutind sa vanda pentru prima oara in America. In 1926 soseste pentru prima oara la New York cu ocazia primei lui expozitii personale la Galeria Wildenstein. Cu aceasta ocazie face cunostinta cu negustorul de arta evreu Iosef Brummer, care ii organizeaza o noua expozitie personala la galeria sa, insotita de un amplu catalog cu o prefata de Paul Morand. La aceasta expozitie, care in anul urmator a fost trecuta la Arts Club din Chicago, au fost prezentate principalele cicluri ale creatiei sale, de la acela al zborului (Pasarea maiastra, Pasarea in vazduh) pana la ciclul ovoidelor, acela al Sarutului, al portretelor (Domnisoara Pogany, Principesa X) sau al Coloanei fara sfarsit. Aceste expozitii au avut un incontestabil succes, atat din punct de vedere material, cat si din punct de vedere moral, aportul lui Brancusi la dezvoltarea artei moderne fiind recunoscut.
Ansamblul monumental de la Targu-Jiu
Culmea creatiei brancusiene este fara indoiala ansamblul de la Targu-Jiu, ridicat in 1937-1938 ca un monument in cinstea eroilor din primul razboi mondial. Lucrarea a fost initiata de Liga Nationala a Femeilor din Gorj, in fruntea careia era sotia primului-ministru Gh. Tatarescu. Brancusi a lucrat fara plata. Ansamblul este de fapt o Cale a Eroilor. (...) Nu putem sa trecem sub tacere ca prin anii 50 un primar comunist a incercat sa darame coloana, care era un "produs al vestului decadent". (...)
Ultimii ani
(...) Brancusi moare in martie 1957 si este inmormantat la Cimitirul Montparnasse.
Dupa razboi, viata artistica a suferit o schimbare radicala. Noile curente artistice devin predominante. Brancusi s-a tinut departe de aceste curente si inovatii, care se desfasurau pe drumurile deschise de el in anii 20.
(...) In fata acestor avalanse de interpretari atat de complicate si contradictorii, Brancusi, care era un intelept, ar fi zambit, spunand: "Nu cautati formule obscure sau vreun mister in opera mea. Am vrut sa daruiesc oamenilor bucurii adevarate. Priviti sculpturile mele pana ce veti izbuti sa le vedeti. Cei ce sunt aproape de Dumnezeu le vad".
Hepatitele(acute si cronice) .Bolnavii de hepatita cronica se pling de dureri in regiunea derapta subcostala,scaun instabil,umflarea abdomenului,pruritul tegumentului,micsorarea poftei de mincare,etc.Adresarea opurtuna la medic permite a stabili la timp diagnoza si cauza imbolnavirii,efectuarea tratamentului necesar.In profilaxia acutizarilor,de rind cu lecuirea fenomenelor acute,are mare importanta respectarea regimului alimentar,dieta,refuzul mincarilor picante,a bauturilor alcoolice.
Ciroza ficatului de cele mai dese ori este o urmare a hepatitei cronice suportate in trecut,cu toate ca se poate dezvolta pentru prima data.O anumita insemnatate o au diferitele intoxicatii,in special cu alcool,ciuperci otravitoare,intoxicatii cu toxine chimice industriale.Bolnavii se pling de dureri in regiunea dreapta subcostala, unflarea abdomenului,diaree,scaun instabil,prurit,hemoragii intestinale, dispnee,umflarea membrelor inferioare.Bola progreseaza treptat si in sfirsit duce la insuficienta a ficatului.Cu toate acestea,tratamentul sistematic,stricta respectare a regimului alimentar,dieta permit a mentine mult timp capacitatea de munca.
Boli ale vizicii biliare (colecestita,colelitiazia).La baza colecestitei (acute si cronice) stau bolile inflamatori ale vezicii biliare.Cauzele sunt dereglarea functionala a vizicii biliare,diferite dischinezii,contagiuni,alergii,obezitatea, constipatii,gastritele cronice,preponderent cu aciditate scazuta,lamblioza intestinului,etc.Bolnavii se pling de amar in gura,dureri in regiunea dreapta subcostala,uneori cu caracter de criza,umflarea abdomenului,scaun instabil, cresterea temperaturii corpului,voma,culoarea galbena a tegumentului, pierderea capacitati de munca.
Gastritele(acute si cronice) cel mai frevent se intilnesc la oamenii de virsta tinara.Gastrita acuta de regula se dezvoltain rezultatul luarii unei hrane prea fierbinti,a condimentelor picante,iregularitatii alimentarii,in cazul autolecuirii,la fumatori si la oameni consumatori de bauturi alcoolice precum si la cei ce au dinti nelecuiti.Inlaturarea inopurtua a acetor cauze pot contribui la dezvoltarea gastritei cronice.Bolnavii de gastrita de regula se pling de senzatii neplacute in abdomen, arsuri si greutate sub lingurita,pierderea poftei de mincare,greturi, voma, eructatie, guat neplacut in gura,scaun instabil,umflarea abdomenului.Adresarea la timp la medic,tratamentul si inlaturarea cauzelor bolii duc de regula la deplina insanatosire in cazul gastritei acute si la imbunatatirea starii sanatatii in cazul gastritei cronice. Atit la aparitia bolii,cit si la preintimpinarea acutizarilor si complicatiilor o mare insemnatate are observarea de dispanser,respectarea regimului,in caz de necisitate, dieta,tratamentul balneo-climateric,renuntarea la fumat si bauturile alcoolice.
Ulcerul gastrio-duodenal este boala preponderent a barbatilor de virsta tinara.Cauza este alimentarea neregulata,fumatul,excesele in consumarea bauturilor alcoolice,dereglarile neuro-psihice,trairile emotionale,atmosfera tensionanta la serviciu si in familie,stresurile emotionale.Bolnavii poarta dureri care pot aparea imediat dupa luarea hranei,peste 2-3 ore dupa masa sau seara tirziu,noaptea(asa numitele boli flaminde),de asemenea greturi si voma.Nu de putine ori se semnalizeaza pierderi de masa.Bolnavii in perioada acutizarii bolii isi pierd capacitatea de munca.Adresarea la timp la medic si lecuirea stationar si ambulatoriu,in majoritatea cazurilor duc la insanatosirea si restabilirea capactatii de munca.Cu toate acestea boala este predispusa pentru recidive,acutizari care deseori apar primavara si toamna.De aceea bolnavii trebuie sa se afle la evidenta la policlinicala locul de trai,sa primesca tratament profilactic.Frecventele acutizari ale bolii duc la complicatii,deseori necisita interventii chirurgicale.
Putini savanti au fost atat de controversati ca Pascal. Personalitatea sa stiintifica exceptionala a atras atat in timpul vietii sale, cat si in cele trei secole ce s-au scurs de la moartea sa, atentia multor cercetatori. Elogii, critici, denigrari, s-au amestecat intr-o gama cat se poate de larga.
Blaise Pascal s-a nãscut pe 19 iunie 1623 în Clermont, intr-o familie cu vechi traditii intelectuale. Din partea mamei se inrudea cu marele scriitor Corneille.
Documente pretioase ramase de la sora sa, Gilberte Perier cat si de la fiica acesteia, Marguerite ne ofera informatii asupra copilariei marelui savant.
Inca de la o varsta frageda, Pascal a manifestat o inteligenta extraordinara, surprinzandu-i pe cei mari mai ales prin intrebarile pe care le punea asupra naturii lucrurilor.
In 1626, cand Blaise avea doar 3 ani, a murit mama sa, iar tatal a ramas singur cu cei trei copii si a inceput sa se ocupe mai indeaproape de educatia acestora. Fata de cele doua fete, Gilberte si Jaqueline, l-a preferat pe Blasie, a carui inteligenta deosebita a remarcat-o curand.
Blasie nu a intrat niciodata in vreun colegiu, ci l-a avut ca educator doar pe tatal sau.
In 1632, tatal sau, judecãtor in Clermont, având la rândul sau un anumit renume în ştiinţa, s-a mutat în Paris, pentru a-si continua propriile studii pe o parte, si pentru a-şi educa unicul sãu fiu care dovedise deja abilitãti excepţionale, profitand de posibilitatile favorabile oferite de Paris pentru educatia acestuia.
Tatal sau pune in aplicare un adevarat plan de educatie, avand drept principiu sa nu il incarce pe copil cu nimic din ceea ce nu ar putea intelege cu toata usurinta si in toata adancimea.
Astfel el a amanat studiul sistematic al limbii latine si grecesti pe care il considera prima treapta a educatiei pana la varsta de 12 ani, urmand ca studiul matematicii sa inceapa dupa aceasta varsta. De la varsta de 8 ani pana la 12 ani Blasie a primit doar notiuni generale, in masura sa ii stimuleze interesul pentru disciplinele ce urmau sa fie ulterior aprofundate.
Acest program a simulat curiozitatea băiatului şi, într-o zi, la 12 ani, baiatul a întrebat ce este geometria.
Geniul sau geometric a inceput sa se manifeste de la aceasta varsta, incepand sa studieze geometria, sacrificandu-si timpul de joaca în ciuda restrictiilor care îi erau impuse, si in cateva saptamani descopera singur multe proprietati ale figurilor.
Cea mai importantă este aceea privitoare la suma unghiurilor unui triunghi care este egala cu doua unghiuri drepte, respectiv 180 de grade. Se pare ca dovada consta simplu in impaturarea unghiurilor peste figura astfel încat varfurile lor să se intalneasca in centrul cercului inscris in triunghi.
O demonstratie similara se poate obtine prin impaturarea unghiurilor astfel incat ele sa se intalneasca pe piciorul perpendicularei duse din varful unghiului cel mai mare pe latura opusă.
Impresionat de aceasta demonstratie inteligentă, tatăl său i-a dat o copie a cărtii „Elementele” de Euclid, pe care Pascal o citeste cu interes pânã cand o invata.
Citind cartea, el isi da seama ca nu are nevoie de vreo explicatie. In timp ce citea compunea si progresa atat de mult, incat putea frecventa toate conferintele care se tineau saptamanal si la care se adunau oameni cu experienta in domeniu din Paris pentru a-si prezenta lucrarile sau pentru a le examina pe ale altora.
Rezultatul educatiei oferite de tatal sau a fost ca Pascal poseda bine in scris si citit limba latina, cunostea greaca si se descurca si cu limba italiana.
Mai important este faptul ca a devenit un scriitor de talent. Mai tarziu si-a insusit si cunostinte teologice si filozofice tot prin lectura. In orice caz, Blaise nu avea sa devina un erudit ci un amator genial.
La varsta de paisprezece ani este admis la intalnirile saptamanale tinute de Roberval, Mersenne, Mydorge si de alti matematicieni francezi.
In final, din aceste sedinte se naste Academia Franceza. La varsta de saisprezece ani, Pascal scrie un eseu despre conice, iar la optsprezece ani construieste prima masins aritmetica, un calculator rudimentar, pe care o va imbunati peste opt ani.
In „Cugetari” , el delimiteaza posibilitatile masinii aritmetice, pronuntandu-se astfel: „Masina aritmetica produce efecte care se apropie mai mult de gandire decat tot ce fac animalele, dar nu face nimic ce ne-ar putea determina sa spunem ca ea are vointa ca animalele”
Pentru realizarea planului sau, Pascal a inceput sa lucreze cu toata ardoarea tineretii. Dar, pe cat parea de simplu principiul, pe atat de mari erau piedicile pe care avea sa le intampine. Dificultatea cea mai mare era gasirea unor meseriasi in stare sa indeplineasca o asemenea munca si care sa ii urmeze exact indicatiile. Ei trebuiau sa posede perfect practica strunjirii, a pilei si a ciocanului pentru a reduce piesele masinii la pasurile si proportiile cerute de teorie. In 1642 nu construise decat un singur model, si acesta imperfect, astfel pronuntandu-se sa renunte la proiect.
A avut insa noroc cu cancelarul Seguier, care, fiind informat de aceste incercari, l-a incurajat sa isi continue eforturile. Aceleasi indemnuri le-a primit si din partea lui Robeval.
Astfel, Pascal si-a reluat proiectul si a trebuit sa depuna un efort considerabil pentru a construi „mai bine de 50 de modele, compuse din vergele sau lamele drepte, altele curbe, altele cu lanturi, unele miscandu-se im linie dreapta, altele circular, unele conice, altele cilindrice, iar altele cu totul diferite de acelea, fie prin material, fie prin forma” („Oeuvres de Pascal” – vol. II)
In 1650, la mijlocul carierei lui stiintifice, Pascal si-a abandonat brusc idealurile lui in favoarea religiei, asa cum zice in Pensées, "contempleaza maretia si misterul omului".
In 1653 a trebuit sa administreze mosia tatalui sau. Acum a adoptat iarasi vechile lui ocupatii si a facut cateva experimente asupra presiunii exercitate de lichide si gaze. In aceeasi perioada a inventat triunghiul aritmetic, si impreuna cu Fermat a creat calculul probabilitaţilor.
Medita asupra casatoriei cand un accident l-a determinat iarasi sa se concentreze asupra religiei. S-a mutat la Port Royal unde a trait pana in 1662.
Singura lucrare matematica pe care o mai scrie este un eseu despre cicloida in 1658. Suferea de insomnie si de o durere de dinti cand i-a venit ideea si spre surprinderea lui, suferinta i-a trecut.
Privind aceasta ca un semn divin a continuat problema, lucrand fara oprire opt zile, si a terminat o lucrare relativ completa despre geometria cicloidei.
Incepand cu 1660, Pascal nu mai manifesta nici o atractie fata de stiinta. Putina energie ramasa o cheltuieste pe meditatii religioase n redactarea unor note asupra religiei crestine. Aceasta abandonare a unor preocupari care au dat roade imbelsugate se explica prin boala necrutatoare care il chinuia, inainte de a-l distruge. Intr-o scrisoare catre Fernat, din 10 august 1660, se plange ca nu poate face mai mult de 3 sau 4 leghe in trasura, nu poate merge fara baston si nu poate calari. Starea sa sufleteasca este corespunzatoare acestei stari trupesti, iar in anul 1663, pe data de 13 august inceteaza din viata.
Dupa moartea sa au fost gasite printre hartiile ramase note din lucrarea proiectata asupra religiei. Ele au fost puse in ordine de Gilberte Perier impreuna cu ducele de Roannez, Arnauld si au fost publicate in 1670 sub titlul: „Pensėes de M. Pascal sur la religion et sur quelques sujets” (Cugetarile d-lui Pascal asupra religiei si altor subiecte)
Biografie
Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.
Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (,,Fiind băiet…” sau ,,O, rămâi”).
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, ,,Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , in care apare şi poezia ,,La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie pe stil nou debutează în revista ,,Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia ,,De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în ,,Familia” încă 5 poezii.
Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în ,,Familie”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,,Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la ,,Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul ,,Albina” din Pesta. Apar primele semne ala bolii lui.
Între 1872 şi 1874 este student ordinar la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877 . E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor , revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul ,, Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în ,, Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie ; este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul ,, Timpul “ . desfăşoară o activitate publicistică excepţională, care-i ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul ,, Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu ( e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).
Anii dintre 1883-1889 sunt ani de boală, cu reveniri şi recăderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte puţin.
Mihai Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889 ( 15 iunie, în zori- ora 3 ) în casa de sănătate a doctorului Şuţu.
E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
În ,, Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului : ,, Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată , poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări , până când acest pământ sa-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale “
Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti , la 29 iunie 1819 într-o familie fără avere . Tatăl său moare în 1825 când Nicolae avea vârsta de 6 ani. La vârsta de 7 ani ,Nicolae începe să înveţe limba greacă acasă . În 1832, la 12 ani îl găsim pe băncile colegiului Sf. Sava ,unde îşi arată pentru prima dată vocaţia pentru studiul documentelor .
În 1838 seînrolează în armată ,primind gradul de iuncher . Aici iniţiază un curs pentru a-I învăţa pe ostaşi scrisul ,aruitmetica şi geografia .
În octombrie 1840 Nicolae Bălcescu este arestat sub acuzaţia de complot împotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica ,alături de Paris Dumitru Filipescu , Eftimie Murgu şi alţii . Judecarea acestora s-a făcut cu dovezi false şi uzând de mijloace infame . Rolul lui Bălcescu în acest complot nu a fost unul principal .El primeşte doar 3 ani de închisoare , din cauză că era minor ( certificatul său de naştere era greşit ,data naşterii fiind 1821, în loc de 1819 ) . Pedeapsa va fi ispăşită la Mărgineni ,unde sănătatea sa va fi afectată de condiţiile din închisoare .
În anul 1843 este eliberat ,tot în acest an Bălcescu înfiinţează împreună cu Ghica şi Tell societatea ‘‘Frăţia’’ , o societate secretă cu program revoluţionar acoperită de societăţi literare .
În 1844 debutează în literatură cu opera ‘Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Român până acum’ ,care a avut un mare succes . În paralel cu activitatea literară ,Bălcescu face călătorii în Moldova şi Transilvania , în scopul unor schimburi de idei cu revoluţionarii de acolo .În 1845 este ales secretar la Asociaţia Literară a Tinerilor Bucureşteni .În anul 1846 ,de frica unui conflict cu autorităţile din cauza articolelor sale în revista ‘Magazin’ ,pleacă în Europa .
Bălcescu străbate Europa şi se stabileşte la Paris în 1846 unde înfiinţează ‘Societatea Studenţilor Români’ .Tot acum şi aici apare ideea scrierii unei monografii a lui Mihai Viteazu ,motivând astfel aspiraţiile revoluţionarilor din acea vreme .În 1847 ,la îndemnul medicilor pleacă în Italia urmând să revină înapoi în Franţa odată cu izbucnirea revoluţiei din 1848 ( el îi trimite lui Vasile Alecsandri o bucată de catifea din tronul regelui Ludovik Philip ) .În acestă situaţie el convoacă la 20 martie o adunare a moldo-românilor în care se hotărăşte întoarcerea acestora acasă şi declanşarea revoluţiei în Principatelor Române .Deşi Bălcescu a dorit izbucnirea revoluţiei cât mai repede ,respectiv 11 aprilie ,el a fost combătut de fraţii Brătianu ,care au dorit aşteptarea consimţământului lui Lamartin .
Este autorul articolului 13 prin care se dorea dezrobirea şi împroprietărirea ţăranilor .În timpul celor 3 luni de putere ,Bălcescu ,devine ministru de Externe apoi secretar ,însă nu reuşeşte să-şi impună punctele de vedere .El va susţine votul universal ,va înfiinţa comisia pentru propagandă ,după model francez şi ziarul zilnic ‘Naţionalul’ .
După înfrângerea revoluţiei ,Bălcescu ca mai toţi conducătorii revoluţiei ,se va refugia în dtrăinătate .Bălcescu se va duce în Transilvania pentru a urmări revoluţia Transilvană la faţa locului .
Spre sfârşitul lui 1848 , merge la Constantinopol ,unde constată că idealurile revoluţiei eşuaseră . El organizează împreună cu Ion Ghica o legiune de voluntari români ,care să lupte alături de trupele maghiare de eliberare . El ajunge cu legiunea în Medahia , însă maghiarii sunt suspicioşi iar revoluţia lor este înfrântă înainte să intervină şi legiunea română .
Bălcescu reuşeşte să scape cu greu din Transilvania şi ajunge cu la Paris în 1849 . Aici el încearcă unirea emigranţilor români divizaţi din cauza problemelor de principiu şi a unor chestiuni personale . Elanul revoluţionarilor se stingea încet-încet .Spre sfârşitul anului 1850 şi începutul anului 1851 ,Bălcescu se retrage din viaţa politică şi continuă munca la monografia lui Mihai Viteazu .Starea sănătăţii sale se deterioreză în continuare . Se stabileşte lângă Paris ,la Ville d’Avray ,în speranţa însănătoşirii ,care nu se produce însă . În primăvara lui 1852 porneşte spre ţară ,în dorinţa revederii pământului natal . În luna august îl găsim la Constantinopol ,de unde se îmbarcă spre Galaţi ,dar nu e lăsat să debarce ,chiar şi cu intervenţia cumnatului său ,Scarlat Geanolu la domnul ţării .La 22 septembrie se află din nou la Constantinopol ,în pragul morţii .Sfătuit de medici ,se îndreaptă spre Italia şi se stabileşte la Palermo ,unde moare , la 29 noiembrie 1853 ,într-o cameră modestă a hotelului Trinacria ,în mizerie şi sărăcie .
Azotul
Compusii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO2 este unul din cei mai periculosi poluanti.
Sursa cea mai principala a acestui gaz o reprezinta motoarele cu ardere interna, in special a automobilelor. NO2 se formeaza la temperatura ridicata din tevile de esapament. Cantitati importante de NO2 iau nastere si la arderea carbunilor.
In afara de faptul ca NO2 este toxic ca atare la anumite concentratii, el contribuie nemijlocit la formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcatuit din diversi compusi chimici si avind ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosfera).
La alcatuirea smogului participa in primul rind produsii motoarelor cu ardere interna - resturi de hidrocarburi incomplet arse, plumb, brom, bor, etc… Sub influenta razelor solare mai ales ultraviolete (UV) intre acesti compusi se produc reactii secundare si tertiare din care iau nastere alte substante, ca ozon, PAN, acroleina, formaldehida, peroxiacetilnitrati, etc.. Dintre acestea PAN si ozonul au efecte toxice deosebit de puternice.
Bioxidul de azot sub actiunea razelor UV reactioneaza si da oxid de azot si oxigen atomic. O parte din acesta se combina cu oxidul de azot regenerind NO2, proces ce duce la mentinerea NO2 in atmosfera. Alta parte a oxigenului atomic se combina cu O2 si da ozonul - foarte reactiv si puternic oxidant. Ozonul reactioneaza cu restuirile de hidrocarburi care apoi se combina cu PAN. PAN are puternice efecte toxice asupra plntaelor, chiar la concetratii mici producind necroze ale tesuturilor frunzelor, inhiba fotosinteza.
La om produce iritarea ochilor, provoaca lacramare, dificultati de respiratie.
Compusii smogului au si efecte cancerigene.
Clasele primare le-a facut in comuna natala, Bintinti, iar cele de liceu, mai intai la Orastie, apoi la Sibiu. In 1902 s-a inscris la Scoala Politehnica din Budapesta, iar din 1903, frecventeaza cursurile Scolii Politehnice din München. In paralel, a lucrat la planurile construirii unui aparat de zbor, cu aripi batante, actionate de arcuri. Anul 1908 il gaseste la Fabrica de motoare "Opel", din Russelshein. Dupa ce construieste - in iunie 1909, in comuna natala - un planor, Vlaicu se va stabili la Bucuresti.
Aici, sprijinit de numerosi prieteni - scriitorii Vlahuta, Emil Garleanu, St. O. Iosif, George Cosbuc etc. - a construit un model de aeroplan, de dimensiuni reduse, cu care a facut o demonstratie in fata lui Spiru Haret, Ministru al Instructiunii. Incantat de reusita, de ideile si tenacitatea lui Vlaicu, S. Haret a insistat pe langa forurile de resort si a obtinut aprobarea pentru construirea aeroplanului "Vlaicu I", in Arsenalul armatei.
Dupa o munca intensa, aeroplanul, cu exceptia motorului, va fi terminat in 1909. Pleaca la Paris, pentru a cumpara motorul necesar avionului, unde il intalneste pe Traian Vuia, cu care s-a sfatuit, in privinta tipului de motor potrivit.
In 1910, pe campul Cotrocenilor, Vlaicu a desprins de la sol avionul, care s-a ridicat la o inaltime de 3-4 m, zburand pe o distanta de circa 40 m, dupa care a aterizat lin. La 23 iulie 1910, Vlaicu, la o noua incercare, a zburat din nou, parcurgand o distanta de 400 m, la o inaltime de 4 m. In sfarsit, o a treia incercare, ce a avut loc la 10 august, s-a soldat cu un adevarat succes, pentru ca aeroplanul s-a inaltat la cateva zeci de metri, parcurgand o distanta de 4 km.
Din acel moment, aparatul se putea compara cu cele mai bune aparate de zbor, existente in lume, in momentul respectiv.
La 27 septembrie 1910, la propunerea Ministerului de Razboi, Vlaicu a participat la manevrele militare, ce aveau loc in acea toamna, ducand, in zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acest moment, Romania devine a doua tara, dupa Franta, care folosea avionul in scopuri militare.
In 1910, obtine brevetul RO 2258 pentru "Masina de zburat ca un corp in forma de sageata".
In toamna aceluiasi an, Aurel Vlaicu a inceput proiectarea acestui nou aeroplan, pe care, tot cu sprijinul lui Spiru Haret, l-a construit la Scoala de Arte si Meserii.
Cu acest nou aparat, "Vlaicu II", avand imbunatatiri substantiale, a luat parte la jubileul organizat cu ocazia implinirii a 50 de ani de la infiintarea "Asociatiei pentru literatura si cultura poporului roman", sarbatorire care avea loc pe Campia Libertatii de la Blaj.
Aparatul "Vlaicu II", 1911
(macheta, Muzeul Tehnic "prof. ing. Dimitrie Leonida", Bucuresti)
Au urmat turnee aviatice, la Sibiu, Brasov, Iasi si in alte orase din tara, unde avionul "Vlaicu II" a stabilit o serie de performante deosebite (zbor la o altitudine de 1000 m, viteza medie de 90 km/h, acrobatii).
Pentru toate aceste realizari, la propunerea lui Spiru Haret, Academia Romana i-a acordat premiul "Gheorghe Lazar".
In vara anului 1912, la concursul aviatic international de la Aspern-Viena, in compania unor celebri piloti ai vremii, a obtinut premiul I, pentru aruncarea unui proiectil, la tinta, de la o inaltime de 300 m, si premiul al II-lea, dupa cunoscutul pilot francez Roland Garros, pentru aterizarea la punct fix.
Cea mai mare dorinta a sa era sa incerce un zbor peste muntii Carpati. De aceea, in 1913 a inceput sa lucreze la proiectarea unui nou aparat "Vlaicu III", prevazut sa fie construit, in intregime, metalic. Aceasta idee a sa era remarcabila pentru acel moment, deoarece, primele avioane de constructie metalica au aparut mai tarziu.
Intre timp, afland ca un aviator strain intentiona sa incerce un zbor peste Carpati, pe 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de langa Bucuresti, cu "Vlaicu II", intr-un zbor catre munti, dorind sa realizeze primul aceasta performanta, la bordul unui avion de constructie romaneasca.
Din pacate, proiectul sau, la care tinea foarte mult, nu se va realiza, deoarece deasupra comunei Banesti, langa Campina, avionul s-a prabusit, pilotul sau gasindu-si moartea in acest accident. Acolo se va ridica un monument, care va aminti, pentru totdeauna, curajul si sfarsitul tragic al marelui Vlaicu.
Avionul "Vlaicu III, 1913
Dupa moartea sa colaboratorii sai C.Silisteanu si G.Magnani au terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.
Mari scriitori romani au evocat in operele lor figura lui Aurel Vlaicu, cum ar fi Mihail Drumes si Ion Dodu Balan.
“Atat au durat rosturile si trecerea ei prin lume... Cadeau frunzele.. unele se scurgeau
repede la pamant, indiferente ca o piatra. Altele aveau ceva din misterioasa cadere a
stelelor, antrenand dupa ele destine... Cateva cadeau, cad uneori oamenii; cad cu o
anumita parere de rau si cu un soi straniu de disperare care trezeste sentimentul
infricosator al mortii. Cad cum a cazut legendarul Icar in Marea Egee, cu aripile topite
de soare, cum a cazut mesterul Manole de pe manastirea de Arges, semanand in
spiritualitatea romaneasca mitul jertfei pentru creatie, mitul fundamental al civilizatiei
romanesti pe care l-a intruchipat cu sclipiri de geniu, Aurel Vlaicu. E mitul fundamental,
reprezentativ, al istoriei noastre, care ne-a cerut mereu jertfe pentru ca sa putem dura
peste vrajmasiile vremurilor mastere.” – Ion Dodu Balan, despre Aurel Vlaicu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)