Referat 1 Decembrie

1 DECEMBRIE

La 27 martie, 9 aprilie pe stil nou, s-au implinit 84 de ani de cand Sfatul Tarii de la Chisinau a hotarat unirea a ceea ce in mod gresit se numeste “Basarabia” sau “Moldova”, cu Tara. Aniversarea a fost marcata de un ger neobisnuit, instalat nu numai afara sau in case ci si in sufletele oamenilor. La 84 de ani de la Marea Unire, la Chisinau, romanii se aflau din nou in strada, infruntand ninsoarea si teroarea pentru… dreptul de a fi romani. Si aceasta in timp ce in Tara-mama, redevenita profund “democratica” si a “tuturor posibilitatilor”, stimulati de recensamant si pofte europene, romanii se declarau, care mai de care, “daci”, “cumani”, “maghiari”, “vlahi” si “ghermanieni” adica “banateano-ardeleni”, incat iti venea sa te intrebi de ce nu si “goti”, “americani” sau “eschimosi”, fiindca devine din ce in ce mai clar ca suntem stimulati sa ne declaram orice, numai romani NU, ca nu mai e la moda!
Simptomatic asadar, aniversarea Unirii de la 27 martie/9 aprilie 1918 a fost marcata de inregistrarea ca partid a “ligii” unui “ardelean” de bastina din... Banie, care “s-a saturat de Romania” si printr-o mare tacere care, daca a fost perfect justificata la nivel politic, nu poate fi acceptata la nivelul mass-media. De asemenea, printr-o manifestare cu caracter intim organizata de Liga Culturala pentru Unitatea RomInilor de Pretutindeni, la Casa de Cultura a Ministerului de Interne, printr-o eroica si reusita incercare a Asociatiei Studentilor Basarabeni Crestini din Timisoara de a organiza Festivalul “Zilele Basarabiei”, in citadela ultimei revolutii romIne si printr-o inteligenta initiativa a Fundatiei Alba Iulia 1918 pentru Unitatea si Integritatea Romaniei de a organiza un colocviu national de istorie, dedicat evenimentului, in capitala Unirii si spiritualitatii romanesti - Alba Iulia. Din pacate, daca la Timisoara studentii si invitatii de peste Prut au participat in mod impresionant, invitatii din tara si universitarii bastinasi au stralucit prin absenta. Aceeasi lipsa de interes s-a putut remarca si la Alba Iulia, in Sala Unirii si in alte centre universitare. O lipsa a “elitistilor”, a “intelectualilor subtiri” care isi tarsaie astazi pasii, plini de morga europeana, pe culoarele ce pastreaza inca urmele pasilor unor Cipariu, Baritiu, Iancu, Gojdu sau Ratiu, flacari vii, arzand pana la ultimul strop al fiintei lor, pentru binele neamului. In plus, istoricii porniti de la Cahul si Chisinau spre Alba Iulia au fost opriti si intorsi de la granita arbitrar stabilita, candva, de ocupanti, de catre autoritatile antinationale de acolo, “ingrijorate” probabil, ca vremea neprielnica ii va face sa intarzie la Marea Adunare Nationala, la care Iurie Rosca, desavarsitul patriot, convocase resturile neamului romanesc de peste Prut.
Dezinteresul “elitei” fata de evenimentul de la 27 martie/ 9 aprilie 1918 s-ar putea explica atIt prin comoditatea satulului, care nu crede celui flamand de… Libertate, cat si prin traditie. Acea traditie care ne invata ca nu intotdeauna “elita” noastra a fost una autentica si ca parvenitii, aceia pe care Macarie ii definea in 1538 drept “minti oarbe pentru cele care vor veni, dornici doar sa-si insuseasca averi ale altora, iar pe ale lor sa le inmulteasca cu mijloace nedrepte”, se caracterizeaza prin slugarnicie fara limite fata de puternicii zilei si spirit grosier de imitatie. Ei imita valorile si optiunile strainului fara sa le inteleaga dar considerand ca este de bon ton sa le adopte, supralicitandu-le. Astfel, facand radiografia generatiei de “titani” pe care partidele “istorice” o proclama infaptuitoare a Romaniei Mari, Constantin Argetoianu concluziona ca, in preziua infaptuirii Unirii, in anii 1914-1916, “elita” noastra politica si culturala se infatisa ca un “Turn Babel… in care cele mai scarboase ambitii cautau sa-si faca jocul la adapostul declamatiilor patriotice… toata lumea facea politica europeana si nimeni romaneasca, adica toata lumea se preocupa de soarta Europei si nimeni de a Romaniei.
Romanii se imparteau in francofoni si germanofili, si cereau intrarea noastra in razboi, dupa cum simpatiile lor se indreptau spre unii sau altii din beligeranti, fara sa se ocupe de interesele specifice romanesti. Nimeni nu mai simtea romaneste!”

Iar daca Unirea s-a infaptuit, totusi, la sfarsitul primului razboi mondial, aceasta s-a datorat, ca sa-l parafrazam pe Mihail Kogalniceanu, natiunii care a facut-o. A facut-o la 24 ianuarie 1859 cand si-a amenintat autoalesii cu moartea, gata “sa navaleasca pe usi si pe ferestre” in sala in care se decidea dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza! A facut-o sprijinind programul unionist al celui dintai domnitor al Romaniei, in timp ce elitistii conspirau sa-l doboare! A sangerat pentru Unire pe toate fronturile, din Galitia si Marasti la Isonzo si Budapesta, in anii 1916-1919 si, ulterior, in anii 1941-1945, de la Stalingrad la portile Vienei, nesocotind nici o clipa ca este condusa de criminali de razboi si, asa cum au dovedit-o evenimentele de la Chisinau, este gata sa o faca si astazi, spre disperarea fostilor apologeti ai bolsevismului, resapati in europeni si “analisti politici” inhamati nu la plugul neaos, ci la carul democratiei europene, din jugul caruia, fara sa sesizeze tragicomicul situatiei, ne dau lectii de civism cu vechiul aplomb stalinist-stahanovist al activistului mediocru.
In ceea ce priveste teritoriile romanesti rasaritene, tarii rusi au vrut initial, datorita realitatii din teren - consemnata intre altii de generalul Munnich, de investigatorii Daniel Krwonn, Gavril mitropolitul, preotul Ivanov, Andrei Konstantinov si de consilerul Tumakov - sa infiinteze un stat satelit numit “Moldova Noua”, la sfarsitul veacului XVIII, intre Nipru si Nistru, intrucat populatia, asa-zisii “cazaci” (turc “briganzi”, in tatara “hoinari”) sau “ucrainieni” (slav. “margineni”) era, in majoritate zdrobitoare, romaneasca. Succesele procesului de rusificare, demarat dupa depunerea ultimului hatman roman, Danila Apostol (1734) si fixarea granitei imperiale pe Nistru (1791) i-au facut sa se gandeasca insa ca ar fi mai logic sa renunte la capul de pod numit “Modova Noua” si sa puna mana pe deja existenta Tara a Moldovei, inainte ca germanii care-i rapisera acesteia regiunile nordice sub numele de districtul Moldovei de Nord (1775), rebotezat ulterior (1786), pentru mascarea raptului, “Bucovina”, sa le-o ia inainte, desavarsindu-si opera. In paranteza fie spus, rusificarea romanilor din asa-zisa “Margine" sau Ucraina de la vest de Nipru, s-a incheiat abia in urma conflictului romano-roman, cunoscut sub numele de “razboiul transnistrean”, de la inceputul deceniului trecut, cand romanii care mai simteau romaneste au fost infranti, cu ajutorul Armatei a 14-a rusa, de romanii cazaci de tipul Maracuta, Chitac, Caraman, romanitatea repliindu-se la vest de Nistru.
La Tilsit (1807) si Erfurt (1808), imparatul Rasaritului, tarul Alexandru I (1801-1825) i-a pretins imparatului Occidentului, Napoleon I (1804-1814), ca o conditie a incetarii razboiului cu Poarta, declansat in 1806, Principatele Romane. Napoleon cel Mare a obiectat insa ca, juridic, rusii pot cere drept compensatii doar teritorii otomane, or Moldova si Muntenia, nefacand parte din Casa Islamului (teritoriul Imperiului Otoman) erau, din punctul de vedere al dreptului international, principate independente aliate Portii prin tratate si care, in plus, isi tradasera aliatul, furnizand ajutor militar rusilor. In aceasta situatie tarul a cerut Basarabia, ca teritoriu cucerit de otomani de la Stefan cel Mare in 1484 si care, situat sub Bugeac (rapit de Poarta lui Petru Rares in 1538) reprezenta doar fasia litorala Dunarii maritime, de la varsarea Prutului pana la Chilia inclusiv. Pe hartile prezentate francezilor insa, reorientat pe directia S-N, numele “Basarabia” a aparut scris pe intreaga Regiune de Est a Moldovei, intre Chilia si Hotin, Siret si Nistru. Cum francezilor li s-a parut cam dubioasa marimea acestui teritoriu “otoman” de care nu auzisera, rusii au retractat si, cerandu-si scuze pentru greseala, au restrans “Basarabia” la regiunea dintre Prut si Nistru. Cu atat mai mult cu cat si imparatul habsburgic Francisc I (1792-1830) ameninta ca este “gata sa mearga pana la jertfa ultimului ungur si a ultimului german, dar nu va admite sa se piarda tarile romane de la hotarele sale”. Metoda inghitirii pe parti a Principatelor Romane extracarpatice parandu-i-se, in aceste conditii, cea mai buna, tarul a extins procedeul, “Proiectul Prozorovski”, aparut in 1810, impartind teritoriul acestora in 4 regiuni (Moldova, Basarabia, Muntenia, Oltenia) care puteau fi acaparate una dupa alta si transformate in gubernii. Scopul declarat era transformarea lor prin rusificare, in state slave de legatura cu teritoriile otomane locuite de slavii balcanici. Pentru atingerea lui, in Moldova de Est, asa-zisa “Basarabie”, prima vizata, autocratul Alexandru I propunea ca, dupa rapt, sa se introduca “binefacerile unei administratii parintesti si liberale, ca astfel sa fie atrasa, cu dibacie, atentia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei.” Romanilor urmau sa li se faca promisiuni, iar elita lor avea sa fie cumparata: “Pentru a ajunge la intemeierea unui stat slav trebuie - ordona tarul - sa le promitem independenta, barbatilor influenti recompense pecuniare, iar decoratiuni si titluri convenabile pentru ceilalti.” Astfel, vazand “raiul” din Basarabia, urmau sa fie atrasi si ceilalti locuitori din Moldova de Vest, Muntenia, Oltenia, ba chiar si sarbii si bulgarii care cautau cu totii “o patrie”.
In anul 1812, gratie tradarii lui Manuc-bey, la tratativele ruso-otomane de la Bucuresti, care puneau capat razboiului, planul a demarat prin adjudecarea ilegala de catre Rusia a Moldovei de Est si transformarea sa in ceea ce nu existase niciodata - o “Basarabie”... ruseasca. In vara anului 1853, rusii au incercat sa traduca in fapt si restul planului, ocupand prin surprindere, cu 80.000 soldati, restul Moldovei, Muntenia si Oltenia, actul conducand la destramarea Sfintei Aliante - acea Uniune europeana creata de Austria si Rusia in 1815 ca alianta a suveranilor indreptata impotriva libertatii popoarelor. Declansat pentru romani, conceput ca razboi ruso-otoman, Razboiul Crimeii (1853-1856) a angrenat, la cererea Imperiului Habsburgic, toate marile puteri europene impotriva Rusiei care, infranta, a fost indepartata de la Dunarea maritima. Tratatul de Pace de la Paris, readucea la 18/30 martie 1856, o parte a teritoriului rasaritean rapit Moldovei, judetele Cahul, Ismail si Cetatea Alba, in componenta acesteia. Pentru scurt timp insa, deoarece, respingand darul otravit al Europei, o Uniune fictiva sub numele de “Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei” sau “Moldo-Vlahia”, natiunea romana, prin dubla alegere a lui Cuza la 24 ianuarie 1859 si Alexandru Ioan Cuza, prin Proclamatia catre natiune din 11 decembrie 1861, au semnat decesul ca state romanesti medievale al Moldovei si “Valahiei”, inscriind pe harta continentului Romania ca stat national, impartit pe judete, din care faceau parte si amintitele Cahul, Ismail si Cetatea Alba. Pana in 1878 insa, cand, incalcand prevederile Conventiei din 4-16 aprilie 1877, privind cooperarea in razboiul antiotoman din 1877-1878, Rusia le-a rapit din nou, de data aceasta Romaniei, in chiar ziua in care Dobrogea revenea la patria-mama (1/13 aprilie 1878, Congresul de pace de la Berlin).
Prin vointa partilor de natiune cotropite insa, la 27 martie/9 aprilie 1918 asa-zisa “Basarabie”, fosta Moldova de Rasarit si, la 28 noiembrie 1918 asa-zisa “Bucovina”, fosta Moldova de Nord, au cerut si obtinut, prin recunoastere internationala, integrarea in RomInia. Acelasi lucru s-a intImplat si la 1 decembrie 1918 cand, Transilvania intracarpatica, Partium-ul, inclusiv Maramuresul si Banatul intreg au cerut Unirea, disparand definitiv ca entitati regionale romanesti medievale, in istorie, prin topirea in unica Romanie, impartita pe judete. Din pacate si Romania si Sfatul Tarii de la Chisinau i-au pierdut din vedere pe romanii dintre Nistru si Nipru, “urmasii dacilor” acele “Veteranae Dacorum Transdanubianorum cohortes” (Samuel Kuszewich) care au facut gloria militara a Rusiei Romanovilor. In pofida cererilor si votului lor, ca si timocenii, de teama interventiei marilor puteri, ei, romanii transnistreni au fost abandonati, cu tot cu pamanturile si stravechile lor orase: Oceakov, Moghilau, Balta, Grigoriopol, Dubasari, Tiraspol, Elisabetgrad, Silibria, Iampol, Jaruga, Rasov, Vasilcau, etc.
Cu durere, deputatul lor Toma Jalba reprosa la Congresul ostasesc de la Chisinau (octombrie 1917): “Dar eu va intreb, fratilor care sunteti moldoveni, cum ne lasati pe noi, moldovenii, cei ce suntem rupti din aceasta Basarabie, sa traim pe celalalt mal al Nistrului? Noi ramanem ca soarecele in gura motanului? Dar sa stiti ca, daca ne veti uita, noi vom sapa malul Nistrului si vom indrepta apa dincolo de pamantul nostru, caci mai bine sa-si schimbe raul mersul decat sa ramanem despartiti unii de altii!”. Si, pentru ca si-au proclamat unilateral vointa, “sa ne soidinim cu fratii nostri din Moldova” au fost masacrati de trupele Armatei Rosii, din ordinul lui I. V. Stalin.
Adept al vechiului plan tarist, urmarind ocuparea teritoriilor romanesti, parti acum ale unui stat unic numit RomInia, Stalin a reluat apoi, pentru crearea unei baze de pornire in vederea cuceririi, ideea tarinei Ecaterina a II-a (1762-1796) si a inventat un nou stat numit “Moldova”, la 63 de ani dupa disparitia ca stat a autenticei Moldove, in istorie, intr-o regiune in care aceasta nu-si extinsese niciodata fruntariile - la Est de Nistru. Astfel s-a nascut, in imensitatea sovietica, la 12 octombrie 1924 fictiunea statala de numai 7.514 km2, cu 568.984 de locuitori, sporita in 1934 la 8.434 km2 si 615.500 locuitori, romani transnistreni, numita Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca. Redusa la o suprafata neinsemnata a teritoriului romanesc dintre Nistru si Nipru, in jurul orasului Balta, ea a fost conceputa ca o baza de plecare pentru cucerirea si bolsevizarea Romaniei Mari. Cel putin asa reiese din declaratia la instalare a primului sau presedinte, evident rus, Grigori Ivanievici Borisov, incheiata cu pateticele cuvinte: “Traiasca Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, leaganul Romaniei Socialiste!”. Ea a fost utilizata in 1940, cand, in urma ultimatumurilor din 26 si 28 iunie URSS a rapit Romaniei teritoriul rasaritean (fosta “Basarabie”) si de nord-est (Herta si o parte din fosta “Bucovina”), in modul urmator: Herta, judetele de nord ale RomIniei (ale fostelor “Bucovina” si “Basarabia”) ca si Cetatea Alba si Ismail au fost incorporate Republicii Sovietice Socialiste inventata la 11/12 decembrie 1917 sub numele de Ucraina, restul teritoriului Romaniei de Est rapite fiind unificat (2 august 1940) cu zisa RSS Moldoveneasca, in scopul extinderii asupra sa, pentru mascarea raptului, a numelui de “Moldova”. Tot Ucrainei i-au fost atribuite teritoriile romanesti rapite ulterior: insulele Tataru Mare (7,5 km2), Dalerul Mare (3,4 km2) si Mic (2,5 km2), Maican (0,25 km2) la 24 octombrie 1940 si Insula Limba (5 km2) la 5 noiembrie 1940.
Iata de ce, in calitate de istoric, daca resping ca impropriu numele de “Basa- rabia” - inventie de la 1807 a serviciilor speciale tariste, servind scopului cotropirii partii de rasarit, dintre Prut si Nistru, a teritoriului Tarii Moldovei, resping in egala masura numele de “Moldova” atribuit teritoriului romanesc de la est de Prut. Pentru ca Modova istorica, adica statul medieval romanesc numit Tara Modovei, a disparut pentru totdeauna in istorie la 11 decembrie 1861, Stalin inventand, in teritoriile transnistrene, pe care aceasta nu le inchisese niciodata intre hotarele sale, o Moldova noua, “Socialista”, ca punct de plecare declarat al agresiunii impotriva Romaniei. Iar astazi, de aceasta inventie stalinista se agata cu disperare atat ultimii stalinisti, cat si “europenistii” din exterior si interior care incearca sa reinvie, in vederea federalizarii si spargerii unitatii RomIniei, amintirea defunctelor state sau provincii romanesti medievale (Basarabia, Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banat, Crisana, Transilvania, Maramures, “Bucovina”... ) topite in trupul unic al Tarii care si-a afirmat dreptul de a pastra numele poporului sau, in perioada 1861-1918. Drept urmare, teritoriul romanesc de dincolo de Prut, integrat partial RomIniei in anii 1861-1878 (judetele Cahul, Ismail, Cetatea Alba) si total in anii 1918-1944, nu poate fi luat in considerare decat ca parte integranta a Romaniei si anume a Romaniei de Est. O Romanie intrata sub ocupatie o data cu Germania de Est dar care, spre deosebire de aceasta, inca suporta rigorile ocupatiei. O Romanie in care bastinasii inca se lupta pentru dreptul de a fi romani si dramaticele evenimente ale inceputului de an 2002, care i-au grupat pe patrioti in jurul lui Iurie Rosca, au demonstrat ca acolo se desfasoara, din pacate, ca si in Transnistria deceniului trecut, un conflict romano-roman. Adica un razboi intre romanii in care mai arde flacara vie a constiintei nationale si cei care, rusificati prin bolsevizare, au devenit adeptii unei identitati noi, fabricata de ocupant, aceea de “moldovean”. O noua infrangere, adica victoria uitarii si a strategiei ocupantului, dupa pierderea teritoriului dintre Nistru si Nipru, unde a biruit identitatea inventata a unei tari a “marginenilor” (ucrainenilor), ar insemna o noua repliere, definitiva de data aceasta, a romanitatii rasaritene, de la Nistru pe Prut si intoarcerea, sub numele de “Moldova”, a Romaniei de Est, din drumul spre Europa civilizata catre un Rasarit plasabil in continuare, in afara spatiului european si a timpului.